I’m back!

Da, nu e un zvon alarmist, nu e o farsă sau o glumă nesărată. E o realitate şi, de data asta, nu una tv. M-am întors după mai bine de un an răstimp în care puteam ajunge moderatoare sau realizatoare de vreo emisiune gen „Interzis cu Laura Andreşan„. Sau ce, credeţi că „Profa de sex” n-ar fi făcut rating după toată nebunia mediatică anterioară? Am preferat însă, cum se spune, să mă dau la fund. Evident, nu vă priveşte la al cui. Între timp, dintr-un subiect hot am ajuns cel mult o amintire nici măcar efervescentă. Care e raţiunea acestui come back? Simplu: vreau să le arăt tuturor filosofilor şi moraliştilor de carton (tre’ să fie şi din ăştia dacă avem miliardari de carton sau… cartoon?!) că există viaţă şi în uitare!

Spiritul olimpic

N-o să vă vină să credeţi, dar… da, am fost la Olimpiadă! Nu, nu cu banii ăia primiţi de pe urma accesării filmuleţelor expuse pe site-urile de specialitate şi, poate paradoxal pentru unii, nu ca să fac sex pe sau cu Marele zid chinezesc… Mult spirit liber într-un spaţiu ce mimează democraţia şi mai foloseşte botniţe… Emoţionantă scena în care sportiva georgiană şi cea rusă, oponente în proba de pistol, se îmbrăţişează pe podium… Un autograf obţinut tocmai de la Michael Phelps. Curios, nu m-a recunoscut! Un spectacol cel puţin la fel de grandios de închidere a jocurilor, precum cel de deschidere, care mi-a amintit ca stil, parcă, de romanele sferice ale lui Rebreanu… Extraordinară găselniţa cu suflatul aerului prin catarg pentru ca drapelele să fluture demne, cu emfază… Păcat doar că, la noi, pe foarte mulţi dacă i-ai pune să reprezinte steagul olimpic, n-ar face altceva decât să deseneze cele cinci cercuri cam aşa…

Ochii care nu se văd NU se uită!

Am lipsit din peisaj din motive care mă privesc. Cât a trecut deja de la izbucnirea măreţului caz de oripilat opinia publică? O lună? Wow! Două??!! Constat cu uimire că, deşi peste story-ul meu s-au scurs vreo două menstruaţii, un bacalaureat cu scandal, inundaţii, concedii caniculare, o sesiune parlamentară extraordinară şi la propriu şi la figurat, un razboi ruso-georgian, precum şi o olimpiadă, deşi mi-am pierdut din prospeţime şi savoare, interesul faţă de minunăţiile mele nu s-a stins cu totul, ba încă se păstrează la cote bunicele, semn că-s tare fraieri ăia de la „Gardianul” c-au lăsat-o moale cu totul şi că le-a pierit erecţia cu privire la mine. Uh! Sau nu cumva i-a bromurat CNA-u’?! În acest caz, ca în reclama aia la conservele „Scandia”, cu copiluţu’ acela care nu se mai satură să spună necondiţionat „Mulţumesc, mami!”, voi spune şi eu, la rându-mi, „Mulţumesc, Răsvan Popescu!”… De asemenea, aduc gratulaţiile mele tuturor celor care, accesându-mi nick-ul care m-a consacrat, fac să se creadă că, încă, mai pot să fac furori şi să fac să se ridice furouri! Tuturor, have a nice sex!

Scrisoare pentru mama

Mamă, mi-era dor de tine. Ţi-am văzut poza în „Cancan”, mamă. Te-au păcălit. Mint. Spun că ţi-au luat interviu şi tu ai vorbit cu ei din bunătatea ta, mamă, fără să ştii cine sunt, fără să ştii că te vor da la ziar. Lasă-i, mamă. Ei cred că li se cuvine totul, că au voie orice doar în virtutea dreptului la liberă exprimare. Tu ştii, mamă, că nu am făcut nimic rău, că nici lui tata nu are de ce să-i fie ruşine cu mine acolo unde e, în lumea celor drepţi. Mamă, eu îmi trăiesc viaţa. Ei cred că pot să îmi devore viaţa doar în virtutea dreptului la liberă exprimare. Mă bucur să aflu că eşti bine, mamă. Chiar dacă doar din ziar. Mai ţii minte când jucam volei, în liceu? Ei mi-au ridicat mingea la fileu. Eu voi ataca. Te iubesc, mamă! Şi te rog, mamă, nu mai plânge! Maaamăă, ce le fac!

Cu rându’

Picanterii. Asta se caută a mi se pune în cârcă cu orice preţ. Aflu că pe vremea când eram studentă la Oradea, mi-o trăgeam la greu cu italieni. În primul rând, nu eu mi-o trăgeam cu ei, ci ei şi-o trăgeau cu mine! În al doilea rând, nu erau italieni, ci francezi! În al treilea rând, toţi erau, de fapt, de origine arabă! Aşa se explică de ce, pe atunci, nu aveam nevoie de vibratoare. În al patrulea rând, eram deja adultă! Nu în ultimul rând, voi aţi rămas infantili!

Fugiţi de-acasă

Presa profesionistă şi deloc prostituată are informaţii sigure despre mine şi soţul meu. Unii spun că am plecat în Canada. Alţii sunt convinşi că am plecat în Franţa. Dar bine, tovarăşi, puneţi-vă, bre, la unison, că ajungem să nu mai ştim nici noi pe unde hălăduim, de fapt!

Notorietate

Dincolo de faptul că am ajuns în doar câteva ore cea mai vânată vedetă porno amatoare din peisajul mioritic, lumea începe să afle că mi-am făcut blog. Timid, dar sigur, numărul penetrărilor curioşilor pe pagina mea începe să crească spre cote nimfomane, deşi blogul meu şi articolele postate la diferite tag-uri NU sunt evidenţiate la căutări, probabil dintr-o eroare de cenzură regretabilă a celor ce administrează site-ul. Aşa că dacă doriţi să mă întrebaţi ceva în mod direct, acum e momentul. Nu vă voi dezamăgi! Pentru că nu vă voi răspunde…

Demisia! Demisia! Demisia!

Da, am demisionat din funcţia de director. Şi ce dacă am facut-o prin fax? Trebuia s-o fac pe internet, la fel ca şi cu soţul meu? Mai am aproape trei săptămâni de concediu de odihnă. Apoi e vacanţă. Binemeritată, nu credeţi? Din 1 septembrie intru în concediu din nou. De data aceasta fără plată. Din învăţământ, fireşte. Restul plăţilor le încasez online. La fel ca palmele. Morale sau nu. Îmi pare rău doar de oferta aia. Mi se propusese să joc rolul Nadinei, cea care trebuia să fie violată de Petre Petre, într-o nouă ecranizare a romanului „Răscoala”. Dar înţelegerea a căzut. Producătorilor le-a fost teamă ca nu cumva să-l violez eu pe Petre Petre înainte ca acesta să-şi intre în rol. Nişte fandosiţi! Oricum, nu-mi pare rău. Petre Petre nu urma să fie jucat de George Clooney, ci de unul Titus Steel. Nesemnificativ.

Consecinţe

De când am ajuns subiect de prima pagină în presa de cancan din România, laptop-ul nostru e dat în urmărire generală pe internet, fiind share-uit la greu. Atât doar că soţului meu i s-au împuţinat erecţiile, vibratoarele nu mai vibrează şi părul meu pubian a încărunţit subit. Mă gândeam să mă epilez complet. Poate aşa voi ajunge să fiu asimilată cu „Cântăreaţa cheală” a lui Eugen Ionescu. Oricum, totul e absurd.